Album de nunta la Muzeul Satului

Nunta traditional romaneasca sau cea rustica devin din ce in ce mai populare in acest sezon. Foarte multi miri aleg sa isi organizeze nunta pornind de la aceste motive, pe care incearca ca le redea cat mai fidel in toate elementele evenimentului, de la invitatii si marturii, pana la decor si, de ce nu, albumul de nunta.

Nimic nu se compara cu imortalizarea voastra, la finalul cununiei, in cateva instantanee rupte dintr-un ambient unic, precum cel al Muzeului National al Satului „Dimitrie Gusti”. O data intrata in muzeu, lumea se schimba, iar timpul are alt inteles. Traiesti in acel ,,illo tempore”, in care nu exista aparate de masurare a curgerii orelor si in care intelegi, iluminat, ca vesnicia ,,s-a nascut la sat”. Iar Muzeul Satului o conserva si o face cadou generatiilor ce vor urma, care vor dori sa stie din ce stirpe se trag.

In Muzeul Satului (paradoxal ar spune unii) iti dai seama ca apartii Europei de multa vreme, iar istoria recenta a muzeului nostru (adica al bucurestenilor si al romanilor) ne arata marele interes pe care l-au manifestat fata de acest colt deosebit al capitalei marile personalitati ale lumii – regi, diplomati si presedinti ai unor puternice tari – care l-au vizitat si au scris in Cartea de Onoare cuvinte de admiratie pentru unicitatea monumentelor si pentru atmosfera negasita niciunde in alte muzee, poate mai mari si poate mai bogate decat al nostru.

Scurt istoric

Iubit de bucuresteni, precum si de straini (muzeul are anual peste 300.000 de vizitatori), In 2010, Muzeul National al Satului ,,Dimitrie Gusti” implineste 74 de ani. O viata de ,,om”, caci muzeul a avut, ca si omul, o istorie zbuciumata, fiind si el supus greutatilor vremilor.

Ideea organizarii lui a apartinut marelui carturar, sociolog si filosof Dimitrie Gusti, initiator si conducator al „scoalii sociologice de la Bucuresti”. Acesta, in cadrul Catedrei de Sociologie a Universitatii Bucuresti, a organizat, intre anii 1925-1935, o serie de cercetari interdisciplinare in 60 de sate din diferite regiuni ale Romaniei.

Sarcina constructiei lui a fost incredintata lui H. H. Stahl si lui Victor Ion Popa, ultimului revenindu-i partea cea mai dificila, aceea a proiectarii acestui ansamblu. Trebuia sa se tina seama si de dezideratul ca muzeul sa nu fie „o colectie de case insirate sau inghesuite in aer liber”, ci sa fie un „sat-muzeu”, adica prezentarea unui sat ca atare, sinteza a tuturor satelor din intreaga Romanie. Dimitrie Gusti ne-a lasat o marturie scrisa (discursul la deschiderea muzeului in mai 1936), in care exprima in cifre extraordinara daruire si formidabilul efort cu care s-a construit „muzeul de la sosea” in numai doua luni:

„Casele ne-au venit in 56 de vagoane, care au transportat o cantitate totala de 470.564 kg. Nu erau simple barne care puteau fi aruncate de ici-colo, ci fiecare parte era un obiect de pret, care urma sa fie manuit cu grija. Majoritatea lor erau barne scluptate, ba chiar, cum a fost cazul cu Biserica de lemn din Maramures, barne cu pretioasa pictura pe ele. Noroc ca cei care au desfacut casele si cei care le-au construit la Bucuresti au fost insisi mesterii satelor. Din fiecare sat au sosit satenii cei mai priceputi la asemenea treburi. Numarul lor a fost de 130 si, cum lucrarile erau urgente, le-am adaugat mana de lucru din Bucuresti, zidari, vopsitori, dulgheri, ridicatori de schele si salahori.

Incepand cu anii ’60, in Romania a fost creata o importanta retea de muzee in aer liber, activitatea sa inscriindu-se dezideratelor europene de salvare a patrimoniului traditional construit. Desi, se prefera la acea data (ca si acum) conservarea in situ a monumentului, pentru a nu impieta asupra ambientului natural din care a crescut „initial”, din cauza conditiilor impuse de legislatie, ca si de dificultatea prezentarii in situ a unui asemenea tip de constructie, s-a adoptat, ca principala metoda de salvare, transferarea in muzee in aer liber. A fost singura cale care a dus la salvarea efectiva a unor exemplare deosebite de constructii vernaculare, precum si la crearea unei puternice retele de muzee in aer liber, care astazi insumeaza 19 unitati, in profile variate, pentru care monumentele au fost selectionate pe criterii diverse: ocupationale, sociologice etc.

Renasterea dupa incendii

Doua incendii l-au marcat in 1997 si 2002. Ultimul a fost devastator, dar parca a demonstrat ca muzeul acesta este cu adevarat vesnic – a renascut „din cenusa”, parca mai frumos si mai iubit de oameni. Dupa 2002, numarul de vizitatori a crescut an de an , actiunile adresate publicului s-au inmultit si au devenit mai interesante, cercetarea a fost reluata, iar restaurarea monumentelor a devenit activitatea de capatai. Numarul mare de sponsori care au contribuit la refacerea muzeului dupa incendiu a fost extraordinar de mare, demonstrand insemnatatea pe care o are aceasta institutie pentru bucuresteni, dar si pentru romani in general.

In prezent, muzeul, numit din 2003 dupa numele fondatorului sau Dimitrie Gusti, a parcurs drumul unei vieti complexe, asemenea vietii unei fiinte marcate de dureri si bucurii. De la 29 de gospodarii s-a ajuns astazi la 346 de monumente si 51.450 de obiecte organizate, depozite de patrimoniu construite dupa principiile muzeologiei moderne. Muzeul Satului a devenit o scoala in care un numar mare de copii, inscrisi in programele de formare de genul taberei de creatie „Vara pe ulita”, invata cu placere istoria „pe viu”. De asemenea, Muzeul Satului a devenit o scoala de muzeologie recunoscuta si in tara, dar si in strainatate, un centru de cercetare si de documentare asupra vietii traditionale a satului, dar si a segmentelor marginase ale urbanului.

Descopera in continuare pictorialul exclusiv cu Crina Abrudan din numarul 25 al revistei Ideal Mariaj, gazduit de catre Muzeul National al Satului “Dimitrie Gusti”.