|
|
|
|
Repere pentru un machiaj de durata Fericite sunt miresele acestei toamne, deoarece parca niciodata podiumurile marilor case de moda nu s-au bucurat de machiaje atat de pline de personalitate precum cele din acest sezon! Iar personalitatea este ceea ce ar trebui sa cauti in cutiuta ta cu farduri, draga mireasa, pentru ca numai ea te poate scoate in evidenta in noianul de dantele si volane albe ale celei mai frumoase rochii din viata ta.
Pasionatelor de vintage (din ce in ce mai multe), le stau la dispozitie pentru inspiratie prezentarile Dior (cu o foarte plastica interpretare a divei anilor ’20), Dolce & Gabana (ce au optat cu nostalgie pentru imaginea femeii deopotriva fragila si puternica, din anii ’40) sau chiar Nina Ricci (cu fetele ei sculpturale ce ne amintesc de mijlocul anilor ’80).
Stilul anilor ’20
Daca te imaginezi personaj al nebunilor ani ’20, iar rochia ta duce cu gandul la noptile fierbinti ale charlestonului, din datele obligatorii ale machiajului nu ar trebui sa lipseasca tenul palid, buzele visinii in forma de inima, ochii accentuati cu contur negru si umbre dramatice in culori imprumutate din fotografiile sepia ale strabunicii, un fard de obraz intens aplicat pe centrul obrazului si sprancenele subtiri, care de aceasta data nu deranjeaza daca sunt putin descendente. Atentie, atitudinea este obligatorie: barbia pe un umar, gatul arcuit, privirea spre inaltul cerului si clipit din gene false! Exerseaza dupa fotografii ale actritelor filmului mut Clara Bow sau Jetta Goudall.
Dupa 20 de ani...
Dintre decadele secolului al XX-lea, intens definite de un spirit stralucitor, anii ’40 pot fi usor readusi in memorie prin machiaj: ten proaspat auriu, imbujorat cu rosu sau oranj, contur de ochi in tonuri inchise (negru, maro), o umbra in coltul extern, farduri sidefate ce se pierd in degrade catre spancenele inalte, desenate natural, manunchiuri de gene false la coada ochiului si buze mari, perfecte, de un rosu carmin. Fotografiile actritelor Veronica Lake si Rita Hayworth te vor ajuta cu siguranta. E un aspect potrivit pentru oricine, simplu si de mare efect.
Machiajul disco
O a treia calatorie in timp, in plina epoca disco de aceasta data, pentru a te documenta in privinta unuia dintre cele mai indragite tendinte ale acestei toamne, te va duce direct in anul 1985, cand aparea videoclipul piesei lui Robert Palmer, „Addicted to Love”. Atitudinea relaxata si impasibila a fetelor din clip, machiate, coafate si imbracate identic, cu tenul perfect, de un bej mat, pometii marcati elegant cu fard de obraz, ochii umbriti misterios si acele buze imposibil de mari, rosii si lucioase... iata o imagine ce merge de minune la o rochie mulata si scurta, pantofi escarpen cu toc cui si par intins, prins la spate intr-un coc ascuns. Nici pe departe kitsch, ci doar o mica gluma decadenta.
Designerii care nu au optat sezonul acesta pentru retro, au decis ca se poarta tenul luminos, translucid si foarte curat, texturile curajoase - sidefuri, luciu - ochii fumurii (in privinta lor miresele ar trebui sa fie totusi cumpatate, dar daca acesta le e stilul obisnuit de machiaj, atunci au norocul de a fi „scuzate” de tendinte), buzele „nude” ca unica alternativa a rosului omniprezent (totusi, aceasta culoare nu iarta fetele obosite sau eventualele cearcane), coditele de tus si ochii ascendenti, „de pisica”.
Tendintele toamnei
Asa cum era de asteptat la trecerea de la sezonul estival la mai putin luminoasa toamna, s-a renuntat aproape in totalitate in machiajul ochilor la efectul dat de culoare: ne raman doar tonuri mai mult sau mai putin intense de maro, pruna, nisipiu, un strop de teracot. Nu singure, ci acompaniind a doua mare prezenta a toamnei 2009 in machiaj: negrul.
Decalogul machiajului „indelungat”
Machiajul care poate rezista cu stoicism spre 20 de ore, in ciuda emotiilor, caldurii si sarbelor repetate, poate deveni realitate daca incercam sa respectam cateva conditii stricte:
- Sa alegi numai produse de calitate, a caror rezistenta ai testat-o pe pielea ta, la propriu. Fiecare ten este distinct, iar anumite substante continute in produsele cosmetice se comporta diferit de la o piele la alta.
|
|
|
 |
| Giulia Nahmany |
 |
|
|
|
|