|
|
|
|
Lenjeria de mireasa (slipul)
Tendinte in materie de slip
Slipul nu mai este atat de opulent, cristalele aplicate parca si-au mai redus numarul iar culorile s-au mai domolit: nuante de verde menta, roz prafuit, crem, bleu, alb, lila etc. Broderiile fine si dantela Chantilly se afla la loc de cinste, invaluind fie zona soldurilor fie marginea slipului.
Influentele retro se regasesc si in ceea ce priveste lenjeria intima. Slipul cu talia joasa, spatele plin si partile laterale late, din dantela, tul, bumbac care aminteste de anii ’70 a facut furori de-a lungul lui 2008, mentinandu-si pozitia fruntasa si in 2009.
Printurile florale singulare sau repetitive isi gasesc locul pe slipurile cu talie joasa tip boxer, turcoazul si violetul arata superb atat in varianta slipului intreg cat si in varianta usor decupata cu aplicatii laterale din dantela, iar animal print-ul si motivele tribale revin atat in clasica combinatie alb-negru (printurile zebra) cat si in variantele cromatice roz, auriu sau vernil.
Printurile geometrice in culori acide arata extrem de bine pe slipurile din saten. Smaraldul, portocaliul, magenta sunt nuante care pun in valoare formele si amintesc de efervescenta anilor ’80.
Bulinele reprezinta o alta tendinta majora. Fie ca vorbim despre buline de dimensiuni mai mari sau mai mici, ele pot fi regasite in nuante de bleu, roz, alb, vernil, fuchsia pe fonduri mai inchise astfel incat sa fie puse in valoare. Pentru un look si mai chic sunt adaugate funde fine din saten sau volane pe marginile slipului.
Volanele pe care le-am adorat in colectiile sezoanelor trecute isi fac loc si in tendintele acestui an. Aplicate pe partile laterale ale slipului, pe cusaturi sau de jur imprejur, volanele dantelate sau din saten amintesc de atmosfera de budoir. La acestea se adauga fundele mici satinate in culori vesele dispuse fie pe betelie, fie aleator pe suprafata slipului.
|
|
|
 |
| Adina Necula |
 |
|
|
|
|