Home / Beauty  / Hairstyle  / Coafura in functie de rochia de mireasa

Coafura in functie de rochia de mireasa

ba81595173c7138d67b52916f96ddcfb-e1470391502367

Imaginea ta in ziua nuntii trebuie sa fie cat mai apropiata de perfectiune, de aceea trebuie sa fii atenta la fiecare detaliu si sa selectezi cu grija fiecare element.

Cu cat vei reusi sa echilibrezi mai bine tinuta ta si sa incorporezi fiecare aspect al acesteia, cu atat vei arata mai bine.

O mireasa desavarsita nu inseamna doar o rochie scumpa, ci si o coafura pe masura, un ten perfect, un machiaj asemenea si multe alte mici detalii.

 

5eaee458fb7e41ed904cb84bd5bbb1f1

 

 

Mai mult decat atat, fiecare element in parte trebuie ales pentru eleganta, clasa si distinctia sa, dar si pentru felul in care acesta se potriveste intregii tinute. Nu poti sa alegi o bijuterie vintage, oricat de fabuloasa ar fi ea, daca ai o rochie avantgardista si ai ales o locatie neobisnuita.

Pentru a-ti veni in ajutor, noi, echipa Ideal Mariaj, ne-am gandit ca ar fi bine sa trecem in revista cateva stiluri de coafura potrivite multitudinii de modele de rochii de mireasa din care vei avea de ales.

 

1. Coafuri pentru rochii retro

Miresele care se inspira din moda vintage pentru stilul rochiei trebuie sa urmeze acelasi trend si pentru coafura. Cel mai indicat este sa stabilesti exact perioada careia ii apartine rochia ta (interbelic, postbelic, belle epoque) si sa gasesti o coafura potrivita.

Poti gasi surse de inspiratie pe site-urile de specialitate, in arhivele foto ale bibliotecilor nationale si chiar in albumele bunicilor tai.

 

2. Coafuri pentru rochii de printesa


O mireasa care isi doreste o rochie de printesa este prin definitie o persoana extrem de romantica si dornica sa primeasca atentia tuturor, macar pentru o seara.

Vei fi tentata sa continui nota excentrica a rochiei si in coafura. Noi te sfatuim sa mergi pe o linie clasica ce nu iti va permite sa faci foarte multe greseli.

Opteaza pentru cocuri simple, culori uniforme (suvitele vor incarca prea mult look-ul) si impletituri atent create. Daca vrei sa atragi atentia, poti opta pentru o tiara discreta.

 

3. Coafuri pentru rochii sirena

O rochie sirena iti va imbratisa trupul si va scoate in evidenta formele tale, tocmai de aceea coafura ta trebuie sa fie, la randul ei, una care sa accentueze frumusetea ta naturala.

Mizeaza pe impletituri lejere, pe cosite despletite si un look lejer dar, in acelasi timp, atent elaborat. Potrivite acestui tip de rochie sunt si cocurile simple la baza cefei.

Daca ai o tema marina pentru nunta ta, poti sa subliniezi acest fapt prin insertii similare in coafura ta. Nu trebuie sa fie nimic complicat, poti opta pentru o bentita din perle, agrafe cu capat in forma de stea de mare si alte detalii similare.

 

4. Coafuri pentru rochii in forma de A

Miresele cu rochii A-line se numara printre cele mai norocoase, asta pentru ca au o multitudine de alegeri pentru accesorii si coafura.

Rochia simpla iti permite atat abordarea unui stil clasic, cat si a unuia modern. Poti oferi tinutei tale un aer retro sau unul mai putin conventional, totul in functie de dorintele tale.

Nu te sfii sa iti pui in evidenta chipul prin coafuri elaborate si nuante care te avantajeaza. Stilul rochiei este unul simplu care permite o gama larga de alegeri.

 

5. Coafuri pentru rochii empire

Imparateasa Eugenie, sotia lui Napoleon al III-lea, este ambasadoarea stilului empire si nu credem ca s-ar supara daca ai imprumuta putin din stilul coafurilor sale.

Mizeaza pe coafuri lejere, pe cozi impletite si pe insertii in par, fie ca vorbim de flori sau de bijuterii. Rochiile empire care nu au broderii pot fi imbogatite cu o coafura speciala.

Daca vrei sa ai pe deplin un look imperial, nu uita sa porti o tiara pe masura. Alege modele simple sau mai speciale, totul in functie de preferintele tale.

6. Coafuri pentru rochii asimetrice

Pentru un echilibru al proportiilor, mizeaza pe o coafura care sa atenueze din diferentele rochiei. Daca ai o rochie care se prinde doar pe un umar, poti opta pentru o coafura lejera care sa permita eliberarea catorva suvite de par pe umarul gol.

O rochie cu o distributie de volum diferita poate fi echilibrata prin crearea unei coafuri simple, dar totodata cu inserarea unei bijuterii care va compensa absenta volumului din stilul pieptanaturii.

Poti sa alegi si un coc prins la baza cefei, dar orientat doar pe o parte, eliberezi in felul acesta zona care este deja acoperita de maneca rochiei asimetrice.

Bridal-updo

 

… la final

Coafura de nunta trebuie sa iti permita miscare si siguranta, tocmai de aceea trebuie sa se potriveasca de minune rochiei tale. E foarte important sa faci cel putin doua probe cu hair-stylistul inainte de a decide care este stilul pentru care vei opta la nunta.

Succes!

Ideal Mariaj este cel mai complex ghid al mireselor din România. Cu o tradiție de aproape un deceniu, Ideal Mariaj oferă cuplurilor informații utile și inspirația necesară organizării unei nunți perfecte.

Review overview
NO COMMENTS

POST A COMMENT