Home / Nunta de la A la Z  / Decor  / Decor pentru o nunta rustica

Decor pentru o nunta rustica

O nunta rustica poate sa para cel mai usor de pus in practica, pentru ca avem la indemana foarte multe elemente de decor care sa redea aceasta tema. Insa tocmai faptul ca oferta abunda face ca alegerea sa fie mai grea: o nunta in aer liber, pe o pajiste, la lumina unor felinare cu lumanari parfumate, sau intr-o crama decorata in stil campenesc?

Pentru alegerea locatiei, trebuie sa tii cont in primul rand de perioada in care are loc nunta. Cu siguranta vara exista riscuri mai mici ca vremea sa iti strice planurile daca vrei o nunta in aer liber, insa si in acest caz trebuie sa ai o solutie in cazul in care incepe o ploaie torentiala. Cel mai bine ar fi sa te orientezi catre o locatie care sa iti permita atat organizarea nuntii afara, cat si in interior. In cazul in care acest lucru nu este posibil, un cort poate fi o solutie buna.

Cu siguranta, pe timpul iernii cea mai buna optiune pentru o nunta rustica este o crama sau un han. Posibilitatile de decor sunt in general mai limitate decat pentru o nunta in aer liber, pentru ca trebuie sa te multumesti cu spatiul oferit. De cele mai multe ori, hanurile si cramele au deja un decor stabilit si va trebui sa ajungi la o intelegere cu organizatorii in cazul in care iti doresti altceva.

Daca ai decis sa organizezi o nunta in aer liber, ai cea mai larga paleta de optiuni pentru decor. In plus, spatiul nu este o problema, deci poti aranja mesele asa cum iti doresti: fie optezi pentru mese lungi, pozitionate in forma de U, fie alegi mese mai mici si rotunde, lasand fiecarui invitat spatiul de care are nevoie.

Paleta de culori

In general, o nunta rustica se invarte in jurul unei palete de culori, care incepe de la nuantele crude de galben si verde ca si culori de baza, mergand pana la accente de rosu, redate in special prin mici aranjamente florale. Insa culorile de fundal care vor pune in valoare aceste nuante principale pleaca de la galben pal (spice de grau) si portocaliu pastel (dovleci sau flori) pana la maro (mesele si scaunele, hambarul, caruta, buturugi pe care sa plasezi aranjamente florale etc.).

Decorul meselor

Pentru aranjarea meselor, alege materiale brodate, eventual din in, pe care sa plasezi carafe cu vin, aranjamente de fructe si flori de camp. Buchetele de rozmarin, busuioc verde si spice de grau plasate intr-un dovleac, spre exemplu, vor oferi o nota de culoare placuta si intima. Poti aseza marturiile intr-o caruta plina cu fan, decorata cu dovleci-felinar, spice de grau, maci si levantica.

Tine cont si de optiunile de iluminare pe timp de seara si pozitioneaza pe mese lumanari sau lampi. Pentru mai multa lumina, alege felinare din hartie. Acestea au avantajul ca sunt foarte usor de agatat si de pozitionat deasupra fiecarei mese. In plus, degaja o lumina calda, care va completa atmosfera creata de lumanarile aprinse de pe mese.  

Daca vrei o nunta rustica si te sperie ideea de a organiza petrecerea in aer liber, te poti gandi la un hambar pe care sa il decorezi cu materiale usoare, cu lumini calde si ghirlande din spice de grau si flori de camp.

Aranjamente florale

Ca aranjamente florale, optiunile nu sunt deloc limitate. Trebuie doar sa alegi un buchet care sa se incadreze in tema: cu siguranta un buchet de cale si orhidee nu se va asorta cu atmosfera rustica pe care ai creat-o. Bujorii, macii, lalelele, azaleele, liliacul, lacramioarele, florile de camp se pot asocia cu dovlecei in miniatura, buchetele de levantica, mici crengi de copac, bucati de muschi verde presarat cu talas. Poti plasa aranjamentele florale in vaze de lut nesmaltuit, in buturugi scobite sau in cosuri de rachita.

Prezidiul mirilor poate fi incadrat de o bolta de trandafiri cataratori, in nuante pastelate de roz, alb sau rosu. La fel de bine poti alege o bolta de iasomie si caprifoi, incadrata de vase cu tuia sau hortensii albastre. Jocul cromatic puternic va pune in evidenta masa mirilor, intr-un mod simplu, de efect.

Indiferent ca alegi o nunta in aer liber sau intr-o crama, orienteaza-te catre cel mult 3 puncte de interes principale: prezidiul mirilor, aranjamentele centrale de pe mese si elementele de decor plasate in sala sau intre mese. Toate acestea trebuie sa mearga pe aceeasi linie, altfel risti sa incarci mult prea mult mesajul si sa te indepartezi de ideea de rustic, care prin definitie trimite cu gandul la simplitate.

Ideal Mariaj este cel mai complex ghid al mireselor din România. Cu o tradiție de aproape un deceniu, Ideal Mariaj oferă cuplurilor informații utile și inspirația necesară organizării unei nunți perfecte.

Review overview
NO COMMENTS

POST A COMMENT