2010 – Tendintele post-lux
Misterele tendintelor pentru 2010 se dezvaluie sub multiple straturi de tul, tafta si dantela. Aceste materiale sunt combinate intre ele pentru a obtine un rezultat dinamic, mereu nou si atragator. Designerii au trimis pe podium creatii realizate in principal din materiale fine in care albul are, desigur, un rol predominant. Pentru miresele indraznete si dispuse sa isi asume riscuri se profileaza din ce in ce mai puternic varianta rochiilor scurte si, de ce nu, chiar a celor colorate. Toate variantele insa trebuie accesorizate perfect pentru ca efectul final sa fie armonios si cu adevarat… uimitor.
Vintage
Curentul vintage a pornit dintr-un motiv relativ simplu si cat se poate de obiectiv: nevoia de adaptare la un nou buget, mai scazut. Faptul ca aceasta directie si-a facut loc, incet dar sigur, si in lumea rochiilor de mireasa este semnul ca a depasit faza de accesibil si reciclabil. Bine ai venit intr-o lume in care tendinta vintage redevine pretioasa! Ea isi recapata stralucirea de odinioara si o face in toate nuantele posibile de alb sau crem.
Rochiile de inspiratie vintage se poarta intr-un mod declarativ: trebuie sa adopti atitudinea potrivita, iar initiativa trebuie sa fie dusa pana la capat pentru a obtine un rezultat cu adevarat impecabil. Acesta presupune ca totul in tinuta sa provina din aceeasi perioada temporala: alege o anumita decada din care sa te inspiri, va fi suficient. Nu uita nici de detalii, ele dau tusa finala si intregesc impresia unei tinute autentice, care poate fi adusa in prezent cel mai usor prin adaugarea unei culori. Aici este punctul in care intervin si accesoriile. Acestea joaca rolul principal in conturarea tinutei perfecte de inspiratie vintage, in concordanta cu lungimea rochiei (preferabil pana deasupra genunchilor). Prin accesorii se intelege o palarie (sau toca) cu voaleta, manusi lungi, eventual chiar colorate, si neaparat margele sau siraguri de perle ce ajung cel putin pana la jumatatea pieptului.
Culoare
Cand vine vorba despre culoare, aceasta a fost intotdeauna rezervata mireselor care vor ceva special, ce intrerupe delicat omogenizarea monocroma. Pentru 2010, modelele au fost trimise pe podiumul de prezentare purtand rochii colorate in intregime, de diverse lungimi, dar si rochii albe cu aplicatii colorate. La loc de frunte se mentin rosul aprins si nuantele de portocaliu: probabil sunt singurele culori nemuritoare la capitolul rochiilor de mireasa sezon dupa sezon! Aparitiile noi sunt cateva culori pline de viata si optimism. Astfel, printre cele mai in voga nuante se afla violetul deschis, ce aminteste de culoarea florilor de camp, rozul deschis, albastrul si verdele.
Toate vin sub forma unor tonuri vesele, iar mici pete de culoare, sub forma unei funde sau a unei aplicatii in partea inferioara a voalului, vor fi o surpriza placuta privirii. Iar daca acestea sunt culorile aflate in tendinte, este imposibil sa nu fie mentionat si negrul, aflat deasupra tuturor ca longevitate si impact. Aceasta nonculoare apare cu incapatanare din loc in loc pe rochiile de mireasa ale anului 2010, mentinandu-si locul fruntas in materie de decoratiuni. Dezgolit de orice conotatie intunecata, negrul pastreaza o nuanta pura, saturata, si poate fi gasit intruchipand bolerouri, funde, brauri, flori sau pietre semipretioase.
Noile materiale
Materialele care dicteaza croielile sunt eterice, fine, transparente si vin sub forma de volane in straturi si suprapuneri. Anul 2010 va fi plin de volum sau nu va fi deloc! Din fericire, majoritatea rochiilor propuse de designeri au in partea inferioara o avalansa de material suprapus si taiat in diverse forme, geometrice sau fluide. Vorbim despre multe volane, incretituri sau pliseuri care te vor transforma intr-o aparitie spectaculoasa. Insa nu iti face probleme daca rochia visurilor tale este una care urmeaza linia corpului de sus pana jos: acestea apar compuse in asa fel incat sa contina o nota jucausa prin cateva valuri de material scurte, dar de efect. Efectul final va fi cel al unei rochii tip sirena, mai larga inspre baza, dar care va da impresia ca te face sa plutesti deasupra solului, inconjurata de materialele diafane din care este realizata: voal, matase, tul…
Un element de noutate il constituie insertiile metalice. Dar nu sub forma de bijuterii, cum te-ai fi asteptat, ci sub forma fluida, care imbraca materialul rochiei si confera stralucire prin natura sa luxoasa. Am spus cumva lux? Nu insa in exces: materialele cu luciu metalic apar in doze retinute, in special pentru a marca talia sau decolteul: cureluse delicate, flori sau funde. Vei face concurenta argintului lichid daca incluzi cateva detalii metalice in tinuta ta.
In ton cu tendinta vintage revine in forta si dantela in gama materialelor de baza pentru rochiile de mireasa din 2010. O noua decada incepe sub semnul ei, dar care nu lasa in urma mostenirea acumulata in veacurile anterioare. Dantela este ridicata la rang de importanta maxima si va fi cu siguranta greu de trecut cu vederea. Si de ce ai face-o? Se va gasi in mod cert un model de dantela care sa fie pe gustul tau chiar daca esti o mireasa moderna, dar si daca rezonezi mai mult la valorile secolului trecut. In functie de categoria careia alegi sa i te alaturi, poti alege o dantela alb imaculat sau, dimpotriva, una crem, apropiata de culoarea fildesului (ivoire).
Arta decolteului
Daca pana acum aveam de-a face cu o majoritate coplesitoare de rochii fara maneci care atrageau toate privirile, iata ca noile tendinte vin sa le intrerupa suprematia. Decolteurile isi merita statutul pentru indrazneala cu care se impun, trasand noi linii, preluate mai apoi de intreaga rochie. O prima varianta o constituie decolteurile adanci sub forma de V, sustinute de bretele puternice, bine structurate si conturate astfel incat sa indrepte atentia inspre gat si fata. Cea de-a doua alternativa vizeaza decolteul tip barcuta, ce prelungeste linia dreapta de sub gat prin inconjurarea umerilor, pe care se sprijina usor. Acest tip de decolteu atrage atentia asupra umerilor intr-un mod delicat, fara a crea aparente prea provocatoare. Este avantajata o rochie cu o croiala stransa pe corp sau crapata intr-un mod foarte indraznet, al carei echilibru poate veni sub forma unui decolteu de acest tip. Cea de-a treia solutie se insinueaza sub forma unui design al corsetului care incorporeaza in mod unitar bretelele: ca prelungire a unor motive decorative, din dantela, material transparent brodat cu pietre sau flori imense din material textil. Un lucru este cert: noile rochii de mireasa sunt spectaculoase si te vor face si pe tine sa fii la fel!
Tabloul tendintelor anului 2010 este unul cuprinzator, iar enumerarea acestora ti-a aratat ca multe dintre ele sunt deja bine cunoscute. Totul sta in a reusi sa eviti extravaganta si excesul atunci cand alegi din multitudinea de variante care iti stau la dispozitie. Rochiile de mireasa luxoase nu mai corespund vechilor standarde, ele s-au transformat in tinute ce respira o eleganta clasica. Acestea sunt noile tendinte pentru rochiile de mireasa in 2010, iar amestecul lor te va lasa fara cuvinte prin diversitate si modul de a releva mereu alte valente nebanuite. Nu-ti ramane decat sa intri in jocul lor!
There are no comments