8 trenduri de mireasa de la Barcelona

8 trenduri de mireasa de la Barcelona

 

Pentru ca vrem sa fii extrem de trendy in ziua nuntii tale, ne-am gandit ca ar fi indicat sa iti prezentam cele mai importante tendinte ale momentului.

Am folosit pentru exemplificare rochii din colectiile Rosa Clara, Jesus Peiro, Victorio e Luchino, Cymbeline si Model Novias.


barcelona mirese

1. Rochii tip A line modificate

Anul acesta trendul principal pare fi cel al revenirii la traditii si eleganta clasica. Asa ca lasa-te sedusa de rochiile tip A usor modificate pentru a da amploare fustei.

Creatorii au pus accent pe partea superioara a rochiei asa ca asteapta-te sa gasesti rochii cu insertii de dantela, panglica si cristale pe podium si in oferta magazinelor specializate.


mirese barcelona

 

2. Rochii tip coloana

Daca in anii trecuti faceau furori rochiile de inspiratie elena sau cele tip empire, anul acesta este dedicat in intregime rochiei coloana.

Simplu si extrem de elegant acest tip de rochie iti va oferi un aer de diva a Hollywood-ului anilor ’50. Adauga un plus de dramatism nuntii tale optand pentru o trena impresionanta.


rochii mireasa barcelona

 

3. Rochii extrem de feminine

Miresele feminine sunt rasfatatele podiumului de la Barcelona. Toti creatorii au ales sa aiba cel putin cateva accente demne de o nunta romantica.

Poti alege dintr-o gama larga de volane, materiale pretioase si siluete fine. In plus creatorii au o noutate – dresurile cu insertii florale pentru rochiile scurte.


rochii barcelona

 

4. Rochii cu siluete nonconformiste

Surprinde-ti invitatii purtand o rochie unica si extrem de avangardista. Designerii spanioli au adus pe podium o multime de idei cat se poate de inedite pentru rochiile de mireasa.

Daca esti cu adevarat o mireasa curajoasa, creatorii ti-au pregatit o multime de idei numai bune de pus in aplicare in ziua nuntii tale.


rochii barcelona

 

5. Rochii cu volane

Anul trecut erau la mare cautare rochiile de inspiratie flamenco, volanele si-au mai redus ca intensitate dar raman la fel de prezente pe podium.

Alege siluete fluide si materiale usoare pentru a crea o senzatie de libertate si miscare. O astfel de rochie va fi o adevarata placere la purtat.


barcelona rochii

 

6. Rochii negre sau cu insertii de culoare

Silueta celebrei rochii purtate de Audrey Hepburn in Breakfast at Tiffany’s a fost adusa pe podiumul de la Barcelona si poate ca tu vei fi cea care o va purta in ziua cea mare.

Daca vrei ceva mai indraznet, nu doar manusi negre, poti opta pentru o rochie integral de culoare neagra sau macar o funda impunatoare.


rochii barcelona

 

7. Rochii cu accesorii spectaculoase

Anul acesta rochia nu va mai fi punctul central al tinutei tale sau cel putin asta intentioneaza creatorii care au venit cu o multime de propuneri in acest sens.

De la flori si pene pana la palarii in stilul lui Napoleon, totul iti este permis in materie de accesorii capilare. Curaj sa fie, in rest sunt oferte cat cuprinde.


rochii printesa barcelona

 

8. Rochii tip printesa

Se reinventeaza rochia de mireasa tip printesa oferindu-i-se un plus de eleganta si subtilitate. Fustele sunt mai putin ample dar efectul este la fel de impresionant.

Recomandarea noastra e sa optezi pentru o rochie cu fusta ampla dar nu din tul ci din matase, pentru un efect mult mai puternic.

Ideal Mariaj este cel mai complex ghid al mireselor din România. Cu o tradiție de aproape un deceniu, Ideal Mariaj oferă cuplurilor informații utile și inspirația necesară organizării unei nunți perfecte.

There are no comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Start typing and press Enter to search

Shopping Cart

No products in the cart.