Calin, file de poveste

Calin, file de poveste

O poveste frumoasa si o nunta originala, cu ii autentice si batutul toacei, parca tocmai rupta din file de basm, au avut parte Anca si Victor Catalin. Pentru a pastra cat mai reala povestirea, am preferat sa las cuvintele lor sa contureze atmosfera.

Ne-am cunoscut in primavara anului 2005. Eu eram in Anglia, faceam niste cursuri postuniversitare, avem un job de fotograf si imi era foarte dor “de casa”. Intr-o zi, am scris un comentariu foarte “la obiect” unui articol al blogului lui Victor de atunci. Lui i-a placut foarte mult si mi-a scris inapoi. A doua zi ne auzeam la telefon. A treia zi l-am ascultat la radio, iar dupa doua saptamani am venit in Romania, intr-o vacanta care a aparut ca prin minune. Am facut cunostinta personal pe 2 aprilie 2005, noaptea, in aeroport. Urmatoarea zi mi-a explicat direct ca voi fi sotia lui. Imediat apoi, m-a prezentat parintilor lui…

Initial, si-au dorit doar cununia civila

Suntem doi oameni foarte activi si functionam precum o echipa atunci cand ne propunem un termen-limita. In vara anului 2008 ne-am hotarat sa ne oficializam relatia. Sufleteste, am simtit ca a venit timpul. Initial, am hotarat sa ne casatorim doar civil, iar nunta sa o facem anul urmator. Zis si facut, iar din momentul deciziei pana cand am semnat actele n-au trecut mai bine de doua saptamani (iar intarzierea a fost cauzata de birocratiei de rigoare).

Vacanta in Fagaras

Dupa cununie, am plecat intr-o minivacanta si am ajuns la Sambata de Sus. Manastirea o mai vazusem si ne placea foarte mult, precum si imprejurimile respective. De dimineata, in timp ce ne sorbeam cafeua, am intrebat destul de dezinteresati despre conditiile unei nunti in pensiune. Am primit foarte multe informatii, chiar aveau un weekend liber in octombrie (luna mea preferata si cea in care m-am nascut). Am hotarat pe loc, doar dintr-un schimb de priviri, sa facem rezervarile. Asadar, am inchiriat pensiunea pentru 10, 11 si 12 octombrie, adica un sfarsit de saptamana intreg… apoi, au inceput planurile.

Auzisem toate povestile despre stresul organizarii unei nunti, insa in ceea ce ne-a privit pe noi, nu a fost deloc asa. Am facut totul cu o bucurie imensa, numai noi doi. Si, bineinteles, am avut parte de nunta pe care am visat-o. Chiar pot spune ca totul s-a desfasurat mai frumos decat as fi indraznit sa sper.

Nunta traditional romaneasca

Sa incepem cu inceputul… Am vrut ca nunta sa fie romaneasca autentica, cu valorile si obiceiurile poporului nostru, care insa, din pacate, sunt de multe ori uitate. In povestile romanesti, se spune ca nuntile tin trei zile… asa a inceput si organizarea noastra. Am inchiriat un autocar care a adus majoritatea invitatilor vineri. Au fost multi care au venit cu masina personala si au fost cazati la pensiune in ordinea sosirii. In prima zi am petrecut un pic, oaspetii familiarizandu-se cu locul. Sambata dimineata ne-am mai intalnit la micul dejun, apoi la pranz am plecat cu alai spre manastire. Am incercat sa avem o tinuta care sa combine intr-un mod fericit stilul traditional romanesc cu elemente moderne. Astfel, eu am purtat in partea de sus o ie din borangic, veche de 100 de ani, mijlocul cambrat cu un brau auriu, cu fir de metal. In partea de jos am purtat o fusta lunga, din matase si voal, imbogatita cu elemente de broderie, care se regaseau si pe ie si pe voal. Pantofii au fost albi, simpli. Victor a purtat un costum crem deschis, cu pantaloni drepti, fara pense, sacou tot drept, fara taieturi, cu guler tunica. Camasa a fost alba, maneci usor bufante, brodata manual pe guler, mansete si pieptar. La mijloc a purtat de asemenea un brau auriu, cu fir de metal, iar pantofii crem.

Slujba a fost oficiata de doi preoti si acompaniata de un cor de calugari. A durat in jur de o ora si a fost de-a dreptul impresionanta. Nu doar pentru noi, ci si pentru invitatii nostri, care au plans de emotie.

Gazdele evenimentului, in costume populare

Dupa slujba, ne-am intors la pensiune, unde ne asteptau deja cativa flacai si fete, imbracati in costume nationale, care ne-au intampinat cu pita, sare si palinca. Dupa ce au intrat toti in restaurant, unul dintre preotii care ne-au oficiat cununia a venit si a batut toaca, ceea ce a insemnat binecuvantarea petrecerii si chemarea ingerilor. A fost un alt moment plin de incarcatura sufleteasca. Petrecerea a inceput cu primul nostru dans, in jurul orei 16:00 si a durat pana spre ora 04:00.

Mireasa nu s-a lasat furata

Un moment absolut minunat s-a desfasurat cand colegii nostri de la radio au facut un mic spectacol dansat, dupa o coregrafie originala. Scopul era sa se fure mireasa, insa aceasta a stiut sa se pazeasca, iar ei au trecut la planul B, furand in schimb mirele. Un alt moment deosebit a fost focul de tabara. Ne-am strans cu totii in jurul unui foc imens si am cantat timp de o ora si jumatate, in timp ce savuram slana, branza, ceapa si palinca romaneasca, tare si buna, de Ardeal.

Obiceiuri pastrate

Ca obiceiuri, am pastrat doar “baticul” si “aruncarea buchetului”. Dupa petrecere, absolut toti invitatii ne-au multumit ca le-am dat ocazia sa vina la nunta lui Fat-Frumos si a Ileanei Cosanzeana.

Ciorba de potroace

Urmatoarea zi, pe la ora 10:00, ne-am reintalnit in formatie completa la o ciorba acra si am mai petrecut cateva ore impreuna. Apoi, autocarul a pornit spre Bucuresti. La fel si noi, cu sufletele pline de bucurie veritabila.

Buchetul a fost din flori de floarea-soarelui si spice de grau.

Cutiute de carton, in forma de cufar, rosii cu motive traditionale romanesti albe. (cu bomboane)

Ne-a cantat Dan Helciug. Intre piesele lui, a fost muzica romaneasca de calitate ( de la hore si sarbe pana la balade) 90% muzica romaneasca, 10% rock&roll, alte genuri.

Meniu:

Traditional romanesc (carne vanat, pastrav, bauturi: palinca, afinata, etc, prajituri de casa – facute de mama )

Tort (din ce era facut, forma, cate etaje avea): martipan alb, blat, trei etaje

Vals (ce melodie ati ales): Stii doar tu – Stefan Mardale

Ideal Mariaj este cel mai complex ghid al mireselor din România. Cu o tradiție de aproape un deceniu, Ideal Mariaj oferă cuplurilor informații utile și inspirația necesară organizării unei nunți perfecte.

There are no comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Start typing and press Enter to search

Shopping Cart

No products in the cart.