Casatoriile mixte

Este o realitate faptul ca astazi cele mai multe tari, in ansamblu, se definesc si in functie de apartenenta la o religie (crestina sau necrestina) sau, acolo unde a patruns secularismul foarte mult, se intituleaza state laice sau atee (desigur acest lucru exprima mai mult dorinta conducatorilor decat pe cea a celor condusi).

Aceasta realitate se face simtita si sub aspect religios prin faptul ca dincolo de relatiile comerciale, culturale sau diplomatice ce se stabilesc intre popoare, se ajunge si la relatii de casatorie intre cetatenii diferitelor state.

In aceasta situatie apar doua probleme: casatoria civila care trebuie sa se faca in conformitate cu legile statului unde urmeaza sa convietuiasca familia respectiva si cununia religioasa.

Casatoriile care se incheie intre persoane de confesiuni sau religii diferite se numesc casatorii mixte. Tot casatorii mixte sunt si casatoriile intre cetatenii aceleiasi tari care apartin unor religii sau confesiuni diferite ale aceleiasi religii.

Fara sfiala trebuie sa spunem ca Biserica sau crestinismul nu au privit cu ochi buni inca de la inceput aceste casatorii. De altfel, aceasta atitudine este specifica si celorlalte religii: in Vechiul Testament, evreilor li se interzicea casatoria cu femeile de alt neam (intelegand prin aceasta si alta credinta); religia mahomedana de asemenea interzice casatoria cu persoane care nu imbratiseaza islamismul etc.

Singura exceptie pe care a facut-o biserica primelor veacuri crestine a fost aceea ca atunci cand intr-o familie necrestina unul dintre soti se convertea la crestinism nu i se cerea sa se desparta de sotul necrestin in speranta ca si acesta se va converti la crestinism sau in ideea Sfantului Apostol Pavel care spunea ca barbatul necredincios se sfinteste prin femeia credincioasa sau femeia necredincioasa prin barbatul credincios.

In privinta casatoriei unui crestin ortodox cu un necrestin sau un crestin care nu are botezul valid (de exemplu martorii lui Iehova), Biserica Ortodoxa este ferma si nu admite casatoriile mixte, decat cu conditia ca acestia sa primeasca botezul crestin valid si Taina Ungerii cu Sfantul Mir, iar copiii care urmeaza sa se nasca sa fie botezati in ritul crestin ortodox.

Preotul ortodox insa, sub aspectul iconomiei sau ingaduintei bisericesti si cu acordul episcopului locului, poate savarsi Taina Cununiei dintre un crestin ortodox si o crestina care apartine unei confesiuni crestine in cadrul careia se savarseste botezul valid, adica in numele Sfintei Treimi.

De aceea spuneam la inceput ca orice om trebuie ca, atunci cand intreprinde ceva sa fie responsabil si in cunostinta de cauza, pentru ca se poate ajunge in situatia in care sa nu li se poata face cununia religioasa si astfel sa traiasca in ceea ce biserica numeste pacatul desfranarii; experienta mai arata si faptul ca in cadrul unor familii mixte de multe ori se produce cu greu unirea sau sudura deplina intre membrii ei: de exemplu, sotul serbeaza Pastele ortodox si sotia pe cel catolic, sau nu se pot intelege atunci cand se raporteaza la norme diferite de convietuire.

Dumnezeu ii iubeste deopotriva pe toti oamenii si doreste ca toti sa se mantuiasca si sa ajunga la cunoasterea adevarului.

Desigur ca Dumnezeu nu face deosebirea oamenilor in functie de nationalitate sau etnie, in functie de statutul social al cuiva sau daca cineva este parte barbateasca sau femeiasca, dar Dumnezeu ne cere fiecaruia cautarea si pastrarea adevarului. Cautarea adevarului se incepe pe cale stiintifica prin intermediul ratiunii, dar se incununeaza pe cale religioasa, prin credinta.

De aceea, spuneam si alta data, in tot ceea ce face omul trebuie sa se raporteze la niste norme obiective, care se afla dincolo de sine, in mod special la Adevarul absolut care este Dumnezeu, sa fie responsabil, consecvent unor principii sanatoase si totodata sa manifeste toleranta sau ingaduinta fata de semenii sai.

Biserica Ortodoxa a fost intotdeauna adepta ideii de a-si menaja credinciosii sai, dar si pe cei din afara sa, insa a facut aceasta pastrandu-si o anumita limita sau rezerva, adica evitand un compromis; a cautat sa ii ajute pe oameni, dar sa-i mentina in acelasi timp in granitele adevarului religios pe care l-a mostenit de la intemeietorul ei, Hristos.