Corsetul, din Antichitate si pana in secolul al XX-lea

Avand drept corespondent, in plan simbolic, seductia, sexualitatea, imaginea femeii-madona, corsetul a constituit una dintre piesele de lenjerie preferate de celebritatile taramului cinefil, furnizand, totodata, elemente de inspiratie in randul artistilor plastici.

Corsetul – de la dimensiunea restrictiva pana la raspandirea pe scara globala

Corsetul dateaza inca din Grecia Antica, acolo unde, sapaturile arheologice din Insula Creta au scos la iveala o piesa de lenjerie datand din jurul anului 2100, inainte de Hristios. Istorii completeaza aceasta imaginea cu relatarea, potrivit careia femeile din Grecia purtau un corsaj format dintr-o banda de panza legata la piept si cunoscuta la nivelul simtului comun sub denumirea „apodesma”.

Vestimentatia, prealuata initial de matroanele romane s-a extins pana in Galia, pentru ca secolul al XII-lea sa aduca in prim-plan asa-numitele „basquine”, nimic altceva decat corsete din panza groasa dispuse in jurul taliei.

Doua secole mai tarziu, centura devine ceva mai lata, sustinand bustul femeii, acest fapt atragand dupa sine interdictia purtarii acestuia in diferite regiuni. Reprezentativ pentru aceasta perioada este, de altfel, edictul de la Strasbourg, potrivit caruia „nicio femeie sa nu isi sustina pieptul nici prin croiul camasii, nici prin sireturile rochiei”.

Franta secolului al XV-lea aduce in prim-plan corsetele stramte, amenintand deformarea cutiei toracice, pentru ca Amroise Pare, chirurg francez, sa extraga efectele negative ale acestei piese vestimantare, responsabila de atrofierea plamanilor.

Renasterea, specifica secolului al XVI-lea, atrage dupa sine eliberarea constrangerilor religioase, alaturi de tendintele inspirate de armura medievala in randul corsetelor. De pilda, Stilul Tudorilor a fost in mare masura influentat de moda Curtii Regale a Spaniei. Spre deosebire de aceasta din urma, in Franta, Germania si Italia, predomina o linie mai putin rigida a acestuia.

Epoca victoriana raspandeste corsetul la scara larga, de la simplele servitoare pana la reprezentantele claselor superioare, astfel ca una dintre piesele de mobilier specifice oricarui salon respectabil era asa-numita „canapea de lesin”, acolo unde tinerele isi gaseau loc, pentru a se elibera din stransoarea corsetelor.

Tendintele se continua in secolul al XVII-lea, unde corsetele erau, deseori, purtate deasupra rochiilor din materiale vaporoase, cu scopul accentuarii taliei. Sfarsitul perioadei baroce marcheaza plasarea croitoriei printre cele mai cautate meserii, odata cu raspandirea corsetelor atat la nivelul clasei mijlocii, cat si la nivelul celei superioare.

Folosite pentru a conferi femeii aspectul de clepsidra, corsetele specifice perioadei Rococo erau catalogate ca adevarate capodopere ale croitoriei, acestea fiind completate de detalii pretioase.

Odata cu infrangerea lui Napoleon la Waterloo, piesele de lenjerie scot in evidenta aspectul clasic care le-a consacrat, astfel ca incepand cu 1850, acestea isi pierd din pretiozitate, devenind un element-pivot al reputatiei oricarei femei.

Prima jumatate a secolului al XX-lea a adus in prim-plan sutienele actuale, la preturi mult mai accesibile decat corsetele, avand rol de sustinere a bustului.

Anii ʽ50 au marcat reinvierea taliei foarte subtiri, punctul culminant al exploziei de modele in materie de corsaje fiind semnalat in anii ʽ80.