De toamna, la propriu si la figurat
Si daca el e un pic grizonant, iar tu nu esti neaparat prietena cu trendurile de la Hollywood, „Forever 30”? Cum construiesti din machiaj tensiunea dintre „inaintatul frumos in varsta” si tineretea interioara, mai ales pentru ziua nuntii? Unul dintre secrete este sa-ti aliniezi ritmul interior la acela al trendurilor contemporane. Asadar, care ar fi directiile pentru toamna aceasta?
Factorul-surpriza
Indiferent de varsta, conceperea acelei atmosfere care sa genereze admiratie materializata in interjectii tonice ramane un imperativ.
Asimetriile, unghiurile ce alterneaza cu sinusoidele se poarta in egala masura in machiaj (vezi tensiunea intre desenul sprancenelor versus cel al ochilor), in coafura si in aranjamentul spatiului unde are loc petrecerea. Daca respecti aceasta regula a constructiei de surprize prin ruperea monotoniei cu un contrapunct, oaspetii tai vor avea ce sa admire si probabil ca inclusiv mirele va fi coplesit.
Orientare tehno
Casatoria e adusa la zi prin chipul in care e conceput designul ceremoniei. Si daca acum sunt la moda cadourile tehno, nici machiajul nu poate fi strain acestei tendinte. Argintiul inox, albastrul electric sau cobaltul pot da senzatia unui chip care in mod curent foloseste doar pudre cuminti pentru pleoape si obraz.
Albastrul da tonul
Pentru sezonul nuntilor de toamna, vor face furori toate gamele de albastru, care ramane o culoare extrem de ofertanta, pentru ca permite infinite declinari. De la interpretarile lui suave – bleu ciel si bleu petit bateau – la ultramarin, fie el mat sau electric, e usor de regasit in postura accentelor care valorizeaza contextul.
Contrapunct cu umor
Pentru ca spiritul eco, al reciclarilor, al DIY si al reinterpretarilor de material a contaminat planeta, e bine sa stii ca pe alte continente exista deja concursuri pentru mirese care-si concep singure designul rochiei, si asta din materiale dintre cele mai indraznete.
Se pare ca rochia conceputa din hartie igienica si servetele cu embos ramane experimentul extrem. Cum si umorul meu are o limita, in linia produselor de machiaj DIY, ma opresc la cele pe care si le inventeaza cu har femeile arabe. Folosit cu inspiratie si estompat de albastru, kholul autentic, cu acel mentol care face ca ochii sa straluceasca, ramane probabil favoritul toamnei.
There are no comments