Intreg melanjul de sentimente, emotii, asteptari contureaza premisele unei frumoase povesti ce urmeaza sa se desfasoare. Totul trebuie sa se aseze intr-o ordine perfecta, de la voalul care este musai sa stea bine prins in par pana la pantofii care neaparat trebuie sa te inalte, astfel incat sa pari supla si zvelta.

Nu ai purtat slip tanga niciodata in viata ta, dar prietenele iti spun ca macar in ziua nuntii trebuie sa incerci ca sa arati mai sexy. Jarteaua bleu te incomodeaza insa rudele nici nu concep sa o lasi acasa. Poate nici sutienul nu iti este prea comod dar rochia cere sa aiba cupe intarite asa ca ce sa  faci… daca trebuie, trebuie.

Pana la urma este o problema de cum dozezi lucrurile astfel incat tu sa te simti cat mai confortabil si sexy. Anul trecut a marcat o tendinta importanta in materie de lenjerie, care a mizat pe un joc subtil al transparentelor. Aceeasi tendinta se mentine si anul acesta, slipul tanga fiind aproape complet abandonat, locul lui fiind luat de slipurile « panty » sau de cele tip brazilian, mult mai pline dar realizate din materiale fine semi-transparente.

Slipul tanga – debut privit cu scepticism

Lansati pe piata cu un oarecare scepticism in anul 1939 la Targul Mondial de la New York, slipurile tanga au devenit odata cu anii ’70 un adevarat simbol al senzualitatii si seductiei feminine. Braziliencele voluptoase, plajele cu nisip fin, Copacabana… aveau dintr-o data un numitor comun: slipul tanga dorit din ce in ce mai mult de femeile de pretutindeni gratie exotismului sau. Daca la inceput slipul tanga obisnuia sa fie purtat mai ales la plaja, in scurt timp a devenit o piesa de lenjerie importanta in garderoba femeilor, forma, materialele si modelele diversificandu-se.

Lenjeria corect aleasa poate ridica foarte mult o tinuta dar in acelasi timp o poate si ruina. Un sutien cu un numar prea mic sau un slip mult prea stramt nu fac altceva decat sa iti deformeze corpul si sa iti provoace neplaceri.

Alege lenjeria care se potriveste rochiei

Foarte important atunci cand iti alegi lenjeria pentru nunta este sa o iei cu tine la probele rochiei de mireasa. In felul acesta vei avea o idee clara asupra modului in care corpul tau va arata in rochie in ziua nuntii, dat fiind ca asa cum bine stii lenjeria potrivita pune in valoare anumite parti ale corpului si ofera sustinere acolo unde este necesar. Cel putin daca ai ales gresit piesele de lenjerie le poti schimba inainte de nunta astfel incat rochia sa se aseze bine. Iata cateva opinii referitoare la slipul tanga:

Pro tanga:

Slipul tanga este mai delicat si mai fin comparativ cu alte modele de slip iar daca ai optat pentru o rochie care urmeaza indeaproape silueta, dintr-un material semi-transparent, atunci este indicat sa il porti dat fiind ca exista sanse minime ca linia inestetica a slipului sa se vada.

In cazul in care ai nunta vara, tanga este o optiune deoarece iti confera un confort suplimentar (nu mai transpiri atat de mult ca atunci cand porti un slip intreg).

Noaptea nuntii este cu totul speciala, iar slipul tanga alb iti va pune in valoare atat « inocenta » cat si senzualitatea. A fi sexy este in primul rand o problema de atitudine, iar daca purtand tanga ai acest sentiment atunci go for it.

Contra tanga:

Daca nu ai mai purtat tanga niciodata, nu te sfatuiesc sa faci experimente in ziua nuntii pentru ca poti avea surprize. Nu toate femeile se simt confortabil in acest tip de slip, asadar mergi pe old fashion way.

Slipurile tanga din colectiile speciale dedicate mireselor sunt intr-adevar foarte frumoase insa acest lucru nu garanteaza ca ti se potrivesc. De obicei includ foarte multe broderii, aplicatii de cristale sau perle, care sunt extrem de glam cand le privesti, nu insa si cand le porti. Datorita transpiratiei si nu numai, aceste mici « artificii » te pot incomoda, ajungand sa nu le mai suporti fizic.

Oricat de sexy ar fi slipul tanga, acesta nu se potriveste oricarei siluete. Pentru a arata excelent intr-un astfel de slip trebuie ca posteriorul si coapsele tale sa se aproprie cat mai mult de dimensiunile ideale si evident sa fie foarte bine lucrate (a se intelege mers la sala, tonifiat etc.). Daca nu esti insa o impatimita a fitness-ului, iar posteriorul tau este ceva mai lasat, atunci tanga nu este o optiune. De ce? Pentru ca nu iti ofera sustinerea de care ai nevoie, astfel incat in momentul in care te imbraci cu rochia sa arati foarte bine nu doar din fata ci si din spate. In schimb, poti alege un slip modelator care sa iti contureze posteriorul si sa il sustina.

Tanga nu avantajeaza nici aripioarele sau coapsele proeminente. Acel snur ingust in lateral nu face decat sa sugrume soldul, iar in momentul in care iti vei pune rochia vei observa « valuri » inestetice de o parte si de alta (mai ales daca rochia este confectionata dintr-un material fin, subtire, care face ca orice imperfectiune sa fie vizibila).

Daca nu ai vazut pe la nunti in mod sigur ai auzit de obiceiul scosului jartelei. Unele mirese tin cont de acest obicei, altele nu, insa in cazul in care ai de gand sa tii cont de el trebuie sa te gandesti ca pentru tine va fi putin cam incomod. Asta pentru ca rochia se poate ridica destul de mult astfel incat sa ramai cu lenjeria intima la vedere. Si parca nu ai vrea totusi sa ramai decat in tanga nu?

Tendinte in materie de slip

Slipul nu mai este atat de opulent, cristalele aplicate parca si-au mai redus numarul iar culorile s-au mai domolit: nuante de verde menta, roz prafuit, crem, bleu, alb, lila etc. Broderiile fine si dantela Chantilly se afla la loc de cinste, invaluind fie zona soldurilor fie marginea slipului.

Influentele retro se regasesc si in ceea ce priveste lenjeria intima. Slipul cu talia joasa, spatele plin si partile laterale late, din dantela, tul, bumbac care aminteste de anii ’70 a facut furori de-a lungul lui 2008, mentinandu-si pozitia fruntasa si in 2009.

Printurile florale
singulare sau repetitive isi gasesc locul pe slipurile cu talie joasa tip boxer, turcoazul si violetul arata superb atat in varianta slipului intreg cat si in varianta usor decupata cu aplicatii laterale din dantela, iar animal print-ul si motivele tribale revin atat in clasica combinatie alb-negru (printurile zebra) cat si in variantele cromatice roz, auriu sau vernil.

Printurile geometrice in culori acide arata extrem de bine pe slipurile din saten. Smaraldul, portocaliul, magenta sunt nuante care pun in valoare formele si amintesc de efervescenta anilor ’80.

Bulinele reprezinta o alta tendinta majora. Fie ca vorbim despre buline de dimensiuni mai mari sau mai mici, ele pot fi regasite in nuante de bleu, roz, alb, vernil, fuchsia pe fonduri mai inchise astfel incat sa fie puse in valoare. Pentru un look si mai chic sunt adaugate funde fine din saten sau volane pe marginile slipului.

Volanele pe care le-am adorat in colectiile sezoanelor trecute isi fac loc si in tendintele acestui an. Aplicate pe partile laterale ale slipului, pe cusaturi sau de jur imprejur, volanele dantelate sau din saten amintesc de atmosfera de budoir. La acestea se adauga fundele mici satinate in culori vesele dispuse fie pe betelie, fie aleator pe suprafata slipului.

Categories: Uncategorized

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.