Locatii: Castelul Julia Hasdeu

Locatii: Castelul Julia Hasdeu

Tot din categoria locatiilor pentru albumul de nunta, iti propunem un castel invaluit in mister, „Julia Hasdeu”, din Campina. Desi nu se pot organiza nunti aici, castelul si curtea sa, cu o suprafata de peste 200 mp, sunt deschise realizarii albumelor foto de nunta, fara sa fie nevoie de vreo taxa.

Rezervarea trebuie insa facuta cu cel putin o saptamana inainte. Singura conditie: sa ceri voie spiritului care inca isi mai face simtita prezenta printre zidurile reci si pline de secrete, dupa cum ne-au informat ghizii castelului. Nu ezita sa afli cateva dintre misterele castelului de la persoanele insarcinate cu administrarea bunurilor muzeale, ce se remarca prin profesionalism. Serviciile muzeale moderne, audioghidul si infotouch-ul te vor ajuta, de asemenea, foarte mult sa afli povestea misterioasa a domnisoarei Julia.

Pentru cei curiosi si dornici de cunoastere, incursiunea in Castelul “Julia Hasdeu” poate constitui momentul unei revelatii, prin contactul cu simbolurile si cu atmosfera pacifica a locului. Dincolo de aparente, vei descoperi esenta, deoarece, dupa cum scria I. L. Caragiale, „aici, in fiecare loc, materia spune ceva”.

Scurt istoric

Intre 1894 si 1896, B. P. Hasdeu inalta, in memoria fiicei sale defuncte, castelul “Julia Hasdeu”, dupa planuri desenate de el insusi si inspirate de spiritul nemuritor al copilei. Julia Hasdeu, un mic geniu, murise la 18 ani, de tuberculoza. De la decesul ei, savantul B. P. Hasdeu i-a consacrat un adevarat cult fiicei sale, alegand calea spiritismului ca unic mod de comunicare cu lumea de dincolo. Manuscrisele arata ca planul initial al castelului era altfel conceput, asemanandu-se cu cel al unei catedrale. Treptat, el a fost modificat pana la forma finala: trei turnuri de piatra, crenelate, cel din mijloc fiind domul care adaposteste templul. Usa de piatra se rotea in jurul unui ax si reprezenta intrarea principala in castel. Este flancata de doua tronuri de piatra pe care se afla cate un sfinx feminin, pazitor al intrarii. Usile laterale sunt prevazute cu grilaje, simbolizand Soarele, de aceea ele erau pictate in galben si albastru spre verde. Ferestrele castelului sunt prevazute cu grilaje si vitralii taiate de o cruce, iar la interior, de o parte si de alta, sunt oglinzi paralele. Rolul acestor oglinzi este unul simbolic: cu ajutorul lor, tot ce patrunde pe acolo este recreat la infinit. Camera pentru sedintele de spiritism era obscura si pe pereti erau pictate simboluri: un cap de inger, un triunghi, un fluture.

Dupa moartea savantului, executorii testamentari au neglijat castelul, paragina care a pus stapanire pe acesta transformandu-l putin cate putin intr-o ruina, insa atentia acordata de presa interbelica l-a introdus in anii ’60  pe lista monumentelor de arhitectura, fiind sectie a Muzeului Regional de Istorie.

Descopera in continuare pictorialul „Frumoasa si Bestia” din numarul 27 al revistei Ideal Mariaj, gazduit de catre Castelul „Julia Hasdeu” din Campina.

Ideal Mariaj este cel mai complex ghid al mireselor din România. Cu o tradiție de aproape un deceniu, Ideal Mariaj oferă cuplurilor informații utile și inspirația necesară organizării unei nunți perfecte.

There are no comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Start typing and press Enter to search

Shopping Cart

No products in the cart.