Pantofii miresei

Pantofii miresei

Te asteapta o zi lunga, plina de emotii, de dans si de voiebuna. Trebuie sa faci fata cu succes toate „solicitarile”, de la statul in picioare la cununia religioasa, pana la horele si reprizele interminabile de dans. Asa ca ai nevoie de o pereche de pantofi (sau sandale) care sa fie comode, dar care sa te puna in valoare in acelasi timp.

Alegerea poate parea usoara, mai ales pentru ca rochia lunga ascunde de cele mai multe ori pantoful. Insa fiecare mireasa stie ca orice detaliu al nuntii sale trebuie sa fie perfect, cu atat mai mult pantofii! Iata cateva sfaturi care sa te ajute sa iti alegi „perechea perfecta”… de pantofi!

Alege pantofii in functie de rochie

Cel mai bine este sa iti alegi pantofii abia dupa ce ti-ai cumparat rochia. Este mult mai usor sa cauti o pereche de pantofi care sa se asorteze cu materialul si culoarea rochiei decat invers. In plus, daca rochia ta este relativ scurta si iti alegi o pereche de pantofi cu tocul prea inalt, aspectul general va avea de suferit. Cu alte cuvinte, modifica lungimea rochiei abia dupa ce te-ai decis ce fel de pantofi vei purta. Probeaza in acelasi timp rochia si pantofii si ajusteaza din lungime atat cat este nevoie.

Chiar daca vrei sa arati perfect in ziua nuntii, trebuie sa fii sincera cu tine: poti sa mergi pe tocuri inalte? Daca in general nu esti adepta tocurilor, nu alege pentru nunta o pereche de pantofi inalti! Pentru mai multa comoditate, dar si pentru un aspect general placut, te poti orienta catre tocurile de marime medie. O astfel de pereche de pantofi se vor dovedi a fi utili atat pentru aspectul rochiei, cat si pentru horele de pe ringul de dans.

tof

Inaltimea tocurilor

Unele mirese pot avea probleme in alegerea pantofilor, pentru ca un toc prea mare le va face sa para mai inalte decat mirele. In acest caz, este mult mai dificil sa te decizi asupra unui model anume. Cel mai bine este sa iei in calcul care este diferenta de inaltime dintre voi doi si sa alegi din garderoba ta o pereche de pantofi care sa nu te faca mai inalta decat mirele. Cand pleci la cumparaturi, nu uita sa iei pantofii acestia cu tine, ca „etalon” de inaltime.

Daca vrei sa porti o rochie de mireasa scurta, evident pantofii vor fi un punct de interes pe care trebuie sa il pui in valoare. O pereche de pantofi mai elaborati, iesiti din tipare, sau niste sandale indraznete te vor pune in valoare mult mai bine decat clasicii pantofi din satin, cu bareta peste glezna.

Culoare

Si culoarea poate fi un criteriu in alegerea pantofilor. Pentru o mireasa „clasica”, cea mai buna alegere sunt pantofii sau sandalele in nuante de alb sau ivory. Insa paleta de culori nu se opreste aici, mergand chiar spre rosu burgund, argintiu si auriu, atat timp cat se vor asorta cu celalalte accesorii sau elemente de decor ale nuntii tale (cocarde, buchetul miresei, poseta etc.).

Dupa ce te-ai decis asupra unei perechi de pantofi si ai bifat si acest aspect de pe lista cumparaturilor pentru nunta, nu uita sa ii porti prin casa de mai multe ori inainte de ziua cea mare. Altfel, risti sa nu ii poti tine in picioare toata seara sau, mai rau, sa iti apara bataturi. Daca pantofii sunt din piele si simti ca sunt un pic cam stramti, incalta-i cu o pereche de sosete umede si mergi cu ei prin casa pana simti ca se lasa.

Ideal Mariaj este cel mai complex ghid al mireselor din România. Cu o tradiție de aproape un deceniu, Ideal Mariaj oferă cuplurilor informații utile și inspirația necesară organizării unei nunți perfecte.

There are no comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Start typing and press Enter to search

Shopping Cart

No products in the cart.