Personalitatea in functie de zodiacul egiptean
Dupa secole de istorie, Egiptul, tara faraonilor si a marilor piramide, locasul unei vechi civilizatii nu inceteaza sa uimeasca si sa fascineze. Locul unde soarele pare ca se uneste cu nisipul musteste de o cultura spirituala sclipitoare, invidiata de mai toate popoarele lumii. Si pe buna dreptate, caci aici gasim manifestari diverse ale artei egiptene: temple, statui, mumii, piramide, un fenomen religios puternic. Vechii egipteni credeau cu ardoare in zeitatile lor, in nemurirea sufletului si in viata de apoi. Horoscopul egiptean tine cont de aceste zeitati, fiecare zodie a horoscopului simbolizand un anumit zeu. Fiecare persoana, in functie de perioada in care s-a nascut, se afla sub patronajul unei zeitati. Iata care sunt aceste zodii si trasaturile de caracter care le sunt asociate:
Nilul (1 ianuarie – 7 ianuarie, 19 iunie – 28 iunie, 1 septembrie – 7 septembrie) – Puterea fluviului
Cei aflati sub acest semn sunt persoane foarte active, dornice de aventura si sigure de victorie. Se vad pururea invingatoare, asa isi doresc sa fie si asa si sunt de cele mai multe ori. Nimic nu le produce o placere mai mare decat confruntarea propriilor forte cu ale celorlalti, confirmandu-si astfel valoarea. Sunt optimiste, au o personalitate foarte pasionala, se inflacareaza cu usurinta si radiaza o foarte mare senzualitate. Oameni ai momentului, renunta la diplomatie si la meditatia profunda inainte de a lua o decizie. Gandesc rapid si iau decizii bruste. Temerari, inainteaza cu entuziasm pe terenuri necunoscute si necercetate. Asemeni fluviului insa, atunci cand te astepti mai putin, izbucnesc cu toata patima de care sunt in stare. Iar daca se simt atacati, ar fi bine ca totul sa piara din calea lor pentru ca distrug tot ce intalnesc.
Ra (8 Ianuarie – 21 Ianuarie, 1 Februarie – 11 Februarie, 18 Noiemberie – 26 Noiembrie ) – Stralucirea luminii
Temperamentul focos al acestei zodii cere multa mobilizare si spirit combativ. Aflate sub tutela zeului Amon-Ra, aceste personalitati sunt temperamentale, angajandu-se in tot ceea ce le face placere. Pentru ca vor sa simta caldura focului, trebuie cucerite furtunos. Vor alege intotdeauna in viata calea cea mai grea pentru ca adora provocarile. Nicioadata nu se vor multumi cu prea putin. Exigentele pe care le au fata de ele insele sunt insa foarte mari si vor avea de suferit din aceasta cauza. Feriti-va sa va jucati cu o persoana nascuta sub acest semn. Riscati sa va jucati cu focul insusi.
Mut (22 Ianuarie – 31 Ianuarie, 30 Octombrie – 7 Noiembrie) Intuitie de aur
Persoanele nascute sub acest semn sunt foarte receptive si timide din fire. Se bazeaza de cele mai multe ori pe intuitie si depind de cei din jur in mai toate actiunile pe care le intreprind. Adora sa-si faca planuri de viitor, insa nu le realizeaza singure. Sunt ambitioase, preferand munca linistita, creativa si discreta. Au o viata interioara foarte profunda si o perspicacitate iesita din comun, natura sa fiind stapanita de spiritul de dreptate si de cinste. Sunt inzestrate cu harul de a citi oamenii din priviri. Vad, observa, analizeaza si, pe baza intuitiei lor ascutite, caracterizeaza. Si rareori se insala.
Geb (12 Februarie – 29 Februarie, 20 August – 31 August) Forta sinelui
Adevarata multumire a persoanei aflate sub acest semn este cea pe care o creeaza cu propriile maini si prin propriile forte. Zeitate a pamantului si a vietii, Geb ii ocroteste pe cei nascuti sub acest semn, atata timp insa cat acestia incerca sa-si infraneze pornirile violente si caracterul patimas. Pun foarte mult accent pe sentimente, partea romantica a personalitatii sale fiind extrem de dezvoltata atunci cand vine vorba de iubire. Si cu toate acestea, in ciuda sensibilitatii lor, nu pot fi catalogati drept niste visatori incurabili. Stiu unde se afla si unde vor sa ajunga. Reusesc insa in ceea ce si-au propus doar daca inving flegmatismul specific zodiei. Si cand nu pot face acest lucru, se enerveaza, se simt dezamagite, isi doresc sa rastoarne intreaga lume cu fundul in sus, strigandu-si neputinta.
Osiris (1 Martie – 10 Martie, 27 Noiembrie – 16 Decembrie) Atotputernicia dreptatii
Osiris, zeul imperiului mortii guverneaza aceasta zodie. Deloc impresionabile, puternice si sigure pe ele, persoanele apartinand acestui semn recepteaza realitatea asa cum este ea, trecand-o prin filtrul propriei constiinte. Stiu ce sunt sentimentele, insa refuza uneori sa si le recunoasca si sa le traiasca. Nu sunt capabile sa se transpuna in trairile celorlalti. Inteleg ce este dragostea, dar refuza sa-i raspunda. Daca se implica intr-o relatie foarte stransa, gheata inimii lor se topeste treptat, treptat. Impartiale si statornice, sunt animate de un puternic spirit de dreptate. Au un simt limpede de comparatie, putand fi blande si intelegatoare, dar si grozav de critice, rautacioase si patrunzatoare.
Isis (11 Martie – 31 Martie, 18 Octombrie – 29 Octombrie, 19 Decembrie – 31 Decembrie) Capacitatea de a renaste
Sotia si sora lui Osiris, Isis simboliza in mitologia egipteana fertilitatea si renasterea, feminitatea si creatia. Lui Isis i se mai spune si ,,marea vrajitoare”, acesta putere fiindu-i conferita de Ra,cand i-a spus numele ei secret. Numele egiptean al lui Isis era Aset, care inseamna ‘tron’. A te afla sub acest semn inseamna fi un mare iubitor al frumosului, a fi o personalitate complexa, plina de viata si de iubire. Persoanele nascute sub acest semn emana armonie si frumusete, stiind sa o impartaseasca si celor din jur. Spirite generoase si demne de incredere, le place sa ofere protectie, sa dea sfaturi si sa influenteze in bine pe cei din jur. Isi doresc intens sa-i aduca pe cei dragi pe calea cea buna si se simt profund lezate atunci cand ajutorul le este refuzat.
Thoth (1 Aprilie – 19 Aprilie, 8 Noiembrie – 17 Noiembrie) Magia cuvintelor
Thoth, stapanul cuvintelor divine, vegheaza asupra acestei zodii, iar faptul ca nativii acestei zodii sunt maestrii comunicarii nu reprezinta doar o simpla coincidenta. Mai putin orientati spre telurile materiale si mai mult spre adevarurile universale, ei scot la lumina idei moderne si evoluate. Sunt creativi, spontani, uimesc intotdeauna prin originalitate. Ajutati de abilitatile lor de relationare, sunt capabili sa insufleteasca spirite, sa entuziasmeze, sa schimbe destine si chiar sa starneasca revolutii. Dau dovada de o naivitate copilareasca si de prea multa toleranta fata de cei din jur. Si nu putini sunt cei care profita de aceasta slabiciune.
Horus (14 Aprilie – 8 Mai, 12 August – 19 August) Maretia inaltimii
In religia egipteana, Horus era reprezentat printr-un cap de soim, simbol al somptuozitatii, al puterii si al capacitatii de a zbura la cele mai mari inaltimi. Oricum ai caracteriza pe acesti reprezentanti ai paradoxului, ceva important tot va ramane in afara definitiei. Cei mai fideli prieteni, cei mai pasionali iubiti, cand reci ca gheata, cand patimasi, cand sensibili, cand infatuati, nativii acestui semn toata viata lor se vor afla intr-o cautare permanenta a propriului eu. Forta pentru care sunt atat de admirati vine din interiorul lor. Le este menit sa straluceasca, sa atinga culmi, atat pe plan intelectual, cat si personal, carora putinor oameni le sunt accesibile. Risca insa sa cada in capcana iubirii de sine si a egoismului. Constienti de propria valoare, au tendinta de a-i privi pe cei mai putini norocosi ca ei cu superioritate si ingamfare.
Anubis (9 Mai – 27 Mai, 29 Iunie – 13 Iulie) Iubirea de viata
Receptivi si flexibili, linistiti si amabili, reprezentantii acestui semn se bucura de mult respect si apreciere din partea celorlalti. Se spune despre ei ca sunt pedanti, insa putini sunt cei care stiu cu cata iubire si daruire pot iubi. Fara sa-si exagereze importanta, persoanele acestui semn zodiacal se indreapta in pasi lenti, dar siguri spre telul pe care si l-au propus. Sunt firi calde si echilibrate. Secretul succesului acestei zodii se afla in viziunea pe care o au asupra lumii. Stiu sa se retraga la timp, stiu sa privesca situatia detasat si vad numai partea frumoasa si hilara a lucrurilor. Cum ar putea atunci sa nu iubesca viata?
Seth (29 Mai -18 Iunie, 28 Septembrie – 2 Octombrie) Spirit negativ
Seth reprezinta zeul negativ al Egiptului. Persoanele nascute sub acest semn pot fi acuzate de egoism, de invidie, de viclenie si de spirit de razbunare. In aceste fapturi aparent pasnice salasluieste un adevarat razboinic. Nu iarta pe cei care gresesc si nu au mila nici fata de propria persoana. Caracterul lor tulburent, incapatanat si certaret este insa si cel mai puternic, cel mai constructiv, cel mai capabil de fapte marete atunci cand este pus in slujba unor cauze marete. Trebuie sa invete sa-si tempereze iesirile, sa-si controleze pornirile de rautate si sa-si educe propria constiinta. Doar evoluand moral, se impaca cu propria persoana si isi gasesc linistea.
Bastet (14 Iulie – 28 Iulie, 23 Septembrie – 27 Septembrie, 3 Octombrie – 17 Octombrie) – Flexibilitate si dinamism
Protectoare a familiei si simbolul al lunii, Bastet reprezenta femeia pisica in Egiptul antic. Asemenea felinei, cei nascuti sub acest semn sunt flexibili si rapizi. Oameni cu multiple talente, au un apetit crescand pentru cunoastere si pentru diversitate. Intotdeauna cu un pas inaintea timpului, in permanenta presati de timp si de termenele limita, reusesc insa sa prinda informatia din zbor si sa se adapteze imprejurarilor. Exercita o senzualitate aparte care nu-i este deloc indiferenta sexului opus. Tulburatori si sarmanti, adepti ai replicii spontane si pline de savoare, acestia cuceresc prin simplitate. Pentru ca sunt de parere ca viata este numai aventura si suspans, sunt susceptibili de a cadea prada viciilor si tentatiilor lumesti.
Sekhmet (29 Iulie – 11 August, 30 Octombrie – 7 Noiembrie) Tolerenta si severitate
Cei aflati sub patronajul lui Sekhmet, zeita leoaica, se caracterizeaza printr-o mare putere de concentrare, prin rabdare, meticulozitate, perseverenta si o atentie exagerata acordata lucrurilor nesemnificative. Facultatile lor afective sunt foarte dezvoltate, avand o usoara inclinatie de a se sacrifica pentru cei la care tin cu adevarat. Pentru restul lumii, cunoscuti sau necunoscuti, reprezinta o figura autoritara si rece, incapabila de a simti prea mult. Adevaratul lor caracter este insa un amestec ciudat si curios de forta si sensibilitate, de toleranta si severitate, de capricii contradictorii. Spiritul lor intelectual este orientat spre lucruri concrete si spre activitati ce aduc profit.
There are no comments