Rolul si datoria nasilor de cununie

Exista in popor o cunoscuta zicala care spune: “Cine n-are un batran, sa-l cumpere!”. Desigur ca batranetea in sine nu este o virtute sau o calitate, ci intelepciunea si experienta pe care le dobandim la aceasta varsta inaintata.

A avea un batran langa tine inseamna a avea in permanenta un sfatuitor aproape in momentele dificile ale vietii, cum se intampla cand un copil isi are parintii alaturi, cand un elev are cel mai bun dascal, care stie sa-l canalizeze exact spre directia potrivita etc.

De altfel, in toate imprejurarile vietii suntem expusi unor situatii neprevazute, asemenea unui copil care incepe sa cunoasca mediul in care traieste, fara sa aiba cunostinta de pericolele ce-l pandesc.

Sub aspect duhovnicesc, aceste idei se oglindesc in faptul ca Biserica intotdeauna cere in rugaciunile sale inger de paza, credincios indreptator, pazitor al sufletelor si al trupurilor noastre si, de asemenea, il insoteste pe om cu persoane de ajutor; cum sunt nasii de botez sau de cununie.

Nasii de cununie, atat in cadrul ceremonialului (la logodna, cat si la cununia propriu-zisa), cat si dupa aceea n-au un rol decorativ, ci sunt alaturi de finii lor ca martori ai legamantului pe care ei si l-au facut reciproc si sunt chiar antrenati sa savarseasca anumite gesturi liturgice: tin lumanarile de-a dreapta si de-a stanga mirilor, aseaza inelele pe degetele mirilor si, impreuna cu preotul, pun cununiile pe capetele mirilor.

O alta calitate a nasilor, pe langa cea de martori, este aceea de a deveni parinti sufletesti ai tinerilor. Prin Taina Botezului ne nastem pentru viata in Hristos si primim o pereche de parinti spirituali, prin Taina Preotiei si prin slujba tunderii in monahism, cei alesi se nasc pentru o viata a harului dedicata lui Dumnezeu si oamenilor si, de asemenea, primesc un nas de preotie sau de calugarie, nascandu-se la un altfel de viata.

Prin Taina Cununiei ne nastem tot la o viata noua, pentru ca se formeaza un nou trup, cel al familiei. La inceputul unei noi vieti este firesc sa avem o noua pereche de parinti spirituali, adica nasii de cununie.

Avand in vedere aceste calitati ale nasilor, traditia bisericeasca le-a impus anumite conditii pentru a putea face acest oficiu.

In primul rand, ei trebuie sa fie crestini ortodocsi si iubitori de Dumnezeu, pentru ca numai in acest mod au posibilitatea de a-i indruma pe tinerii respectivi in conformitate cu principiile pe care ei le-au primit incepand de la botez si pana in momentul respectiv.

Nu consider ca nasii trebuie sa fie mult mai in varsta decat finii, fiindca in acest caz, intre nasi si fini se poate stabili doar o relatie de respect si autoritate, ori intre ei trebuie sa fie si o relatie de prietenie, de deschidere, de atasament, pe langa cea de respect.

Putem avea ca nasi si rude de-ale noaste (frati si surori, veri etc., mai putin parintii), dar si persoane straine, conditia fiind ca acestia sa-si fi intemeiat o familie prin Taina Sfintei Cununii, adica sa fie cununati si cu o viata morala exemplara.

Amintim aici doua obiceiuri din traditia privitoare la nasi; in unele zone se prefera ca nasii de cununie sa fie copiii nasilor de cununie ai parintilor unuia dintre cei doi miri.

Acesta este un lucru bun, deoarece, perpetuandu-se relatia aceasta de filiatie spirituala de la o generatie la alta, se arata ca potrivirea intre fini si nasi a fost deplina si rodnica.

Un alt obicei, intalnit in Moldova si indeosebi in Bucovina este acela de a avea mai multe perechi de nasi, fapt mai putin recomandat de biserica, pentru ca tot o zicala populara spune ca un copil cu mai multe moase poate ramane cu ombilicul nelegat; adica nasii intr-o astfel de situatie pot avea doar un rol pur decorativ sau estetic. In aceeasi masura, biserica nu agreeaza faptul, mai singular, ca nasii de cununie sa fie mama si fiul sau tatal si fiica.

Din partea finilor, si nasii trebuie sa primeasca aceeasi dragoste, deschidere, prietenie si respect deosebit, dupa cum se observa din slujba cununiei cand mirii sunt indemnati sa sarute mana nasilor.