Stiai ca exista specialisti in domeniul relationarilor care pot prezice cu o acuratete de 95% daca un cuplu divorteaza sau nu doar dupa observarea unei conversatii de cinci minute a celor doi? Iar unul dintre acestia este John Gottman, care a cercetat subiectul.

Stiai ca exista specialisti in domeniul relationarilor care pot prezice cu o acuratete de 95% daca un cuplu divorteaza sau nu doar dupa observarea unei conversatii de cinci minute a celor doi? Iar unul dintre acestia este John Gottman, care a cercetat subiectul.

Se pare ca felul in care functionam (reactionam, luam decizii, interpretam comportamentul celuilalt) in cuplu se bazeaza pe valorile mostenite din familie si mesajele din mass-media, nefiltrate prin sistemul personal de credinte si ganduri. Si atunci, viata cui o traim?

Poate nu-ti vine a crede, insa noi operam cu mituri despre relatia de cuplu. Un exemplu dintre acestea ar fi faptul ca interesele comune tin cuplul impreuna ori, contrar, aventurile distrug cuplul. De asemenea, putem spune ca barbatii nu sunt construiti pentru relatia de cuplu sau ca evitarea conflictelor de cuplu ruineaza. Iar barbatii si femeile sunt de pe planete diferite (vezi autorii de pe piata self-help) si in cuplu trebuie sa asiguri spatele celuilalt.

 

Cuplu

 

Acestea sunt cateva enumerari ale multiplelor teme de dezbateri, in care se va folosi foarte mult materia cenusie, secvente de film care sa stimuleze, discursul argumentat, cercetarea de grup, provocarile experientiale, dar si umorul, cat mai mult umor. Printre altele, se vor mai regasi: distinctia prieteniei versus romantismul, arma secreta in timpul unui conflict si scopul comun, cei patru calareti ai „apocalipsei” cand vine ploaia de reprosuri, interactiunea nonverbala, incercarea de a repara greseala, memoria celor dureroase, prospetimea relatiei, oglinda.

 

Cuplu

Misiunea proiectului este ca fiecare participant sa isi formuleze un obiectiv pe care sa il realizeze in timpul celor 10 sedinte, beneficiind de suport si procedand inteligent. Proiectul este alcatuit din 10 sesiuni, durata unei sesiuni fiind de doua ore. Inscrierile se fac in august 2012, iar la inceputul lunii septembrie participantii vor fi contactati pentru detaliile organizatorice. Sunt asteptate atat cupluri, cat si persoane care nu sunt in prezent in cuplu, iar prima sesiune este gratuita.

Categories: Uncategorized

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.